Arhitecturile modernismului — grijă pentru un stil deja devenit istoric
În ultimii ani, atitudinea rezervată cu privire la intervenția pe patrimoniul construit a câștigat un loc important în dezbaterea publică. Deși se pot identifica similitudini în doctrine de început de secol XX (ex. chirurgia conservatoare aplicată de Patrick Geddes în centrele istorice ale orașelor), în contemporan este reflecția curentului progresist atunci când se face referire la clădiri care, la vremea edificării, au promovat preceptele modernismului. Eliminarea unor elemente este considerată o pierdere de energie, material și istorie, într-un context în care se pune problema rezilienței prin utilizarea eficientă a resurselor și limitarea amprentei de carbon pentru construcții. Provocările intervenției pe patrimoniul arhitectural modernist sunt, în acest context, puse în lumina posibilității reutilizării adaptive și adaptării la schimbările climatice prin reducerea energiei consumate.
Printre cele mai spectaculoase clădiri ale modernismului se evidențiază cele în stil brutalist, care în prezent suferă de o stare de degradare accentuată de suprafețele largi, gri și cu urme prea evidențiate ale trecerii timpului. În fapt, unul dintre motivele pentru care clădirile din această perioadă sunt relevante pentru perioada istorică în care au fost edificate este materialul pus în operă în forma sa autentică, cu un caracter expresiv determinat cu precădere de raportul între lumină și umbră, între formă și fond. Decorațiunile lipsesc, motiv pentru care receptivitatea publicului general față de acest stil este limitată. Totuși, importanța arhitecturală este dată de utilizarea brută a betonului turnat sau a panourilor prefabricate pentru a evidenția rolul pe care l-a avut în a doua jumătate a secolului al XX-lea standardizarea, materialitatea și monumentalitatea. Toate acestea ca rezultat al producției industriale în masă. Industrializarea în sine este un precept care a evoluat distinct față de doctrina restauratorilor și conservatorilor din secolul al XIX-lea. Din acest motiv provine și dificultatea pentru restaurarea unui obiect care a rezultat dintr-o linie de gândire distinctă, în special cu privire la metodele utilizate și însemnătatea gestului dincolo de reutilizarea adaptivă a imobilului. Comunitatea teoreticienilor în restaurare nu și-a format încă un răspuns concret cu privire la protecția acestor clădiri, atât timp cât standardele contemporane de eficiență energetică și rezistență structurală demonstrează capacitatea limitată de adaptare utilizând materialul original. Din acest motiv, păstrarea cu orice preț a materialului original poate să nu fie cel mai bună răspuns întotdeauna.
Studiu de caz: Sediul Companiei de Cauciucuri Armstrong
Autor: Marcel Breuer
Restaurare: Becker and Becker
Clădirea evidențiază accesul în New Haven (CT, Statele Unite), fiind o adevărată poartă de acces într-un oraș aflat într-o perioadă de revitalizare din punct de vedere economic. Construit inițial ca un imobil de birouri, acesta a devenit un centru de cercetare și dezvoltare și, ulterior, a ajuns în proprietatea producătorului italian de pneuri, Pirelli. Începând din 1999, când compania a eliberat clădirea, aceasta a intrat într-un proces de degradare accelerată. În 2020, clădirea a fost achiziționată de o companie cu scopul de a o transforma în primul hotel din America de Nord care respectă standardele pentru o casă pasivă (folosind panouri fotovoltaice și baterii pentru a genera și stoca electricitatea).
Studiu de caz: Primăria din Boston
Autori: Kallmann, McKinnell și Knowles
Restaurare: Utile, Inc.
Reabilitarea clădirii presupune un set de intervenții pentru a media relația dintre clădire și spațiul public. Îmbunătățirile sunt aduse la nivelul holului de acces amplasat la același nivel cu spațiul public, refacerea zonei ghișeelor și iluminatul exterior arhitectural. Clădirea a fost construită în 1960 ca un exemplu reprezentativ pentru clădirile publice din Statele Unite în aceeași perioadă, dar și ca o expresie în arhitectură a unei administrații politice deschise și progresive.
Provocările determinate de securitate și cerințele actuale de performanță energetică au determinat izolarea holului principal față de mediul exterior, ca un spațiu de primă interacțiune între cetățeni și administrație, dar și un loc de întâlniri libere pentru comunitate. A fost refăcută, așadar, zona controlului de securitate, îmbunătățirea signalisticii de orientare în clădire, adăugarea unei cafenele și a unor locuri de stat cu confort sporit pentru utilizatori. De asemenea, iluminatul a fost înlocuit cu corpuri de tip LED pentru a crește nivelul de lumină și eficiența energetică. Intervențiile minimale au urmărit implementarea elementelor de identitate vizuală specifice pentru grafica utilizată de administrația locală. Pe lângă acestea, iluminatul exterior a fost diversificat, permițând utilizarea unei palete multicolore și transformând impresia către o estetică mai prietenoasă. Așadar, intervenția minimală a presupus accentuarea elementelor semnificative pentru arhitectura brutalistă, adaptarea la programe de arhitectură în continuă schimbare și o estetică care transformă obiectul într-unul mai prietenos cu spațiul public, utilizatorii și comunitatea.
Studiu de caz: Loft-urile Structure
Restaurare: H2 | Hawkins + Hawkins Architects, Inc.
Clădirea este amplasată în centrul orașului San Diego, fiind Banca de Sânge a orașului pentru patru decenii. Amplasamentul este unul favorabil nu doar prin prisma zonei centrale în care se află, ci și prin perspectivele pe care le oferă asupra siluetei orașului, a parcului și a golfului oceanic. Toate acestea au determinat conversia într-o clădire de apartamente de tip loft, cu spații ample vitrate deschise spre exterior. Inițial, imobilul a fost construit din beton cofrat pentru toate elementele sale structurale. Toate acestea au fost acoperite în timp de compartimentări și sub-împărțiri realizate pentru a acomoda cât mai multe birouri.
Din punct de vedere estetic, scopul restaurării și reconversiei a fost acela de a creea unități locative eficiente din punct de vedere energetic, care să devină locuințe pentru cei care apreciază stilul industrial — așadar îndrăzneț și eliberat de orice formă de decorațiune. Operațiunile realizate asupra componentelor clădirii au presupus sablarea betonului, finisarea parchetului, înlocuirea tâmplăriilor ineficiente cu tâmplării noi cu dublu strat, precum și introduceera unor sisteme mecanice și electrice eficiente din punct de vedere energetic.
Aspectului original al fațadei i-a fost adăugate balcoane private exterioare, iar la parter spațiul a fost configurat astfel încât să poată acomoda noi funcțiuni precum un restaurant, birouri sau spații comerciale.
Bibliografie:
Docomomo US Staff, Concrete and Modernism: Technology and Conservation Dossier, 2018, https://docomomo-us.org/news/concrete-and-modernism-technology-and-conservation-dossier
Grazia Lombardo, Restoration of modern buildings, Frontiers of Architectural Research, Volume 1, Issue 4, 2012, Pages 357–364, ISSN 2095–2635, https://doi.org/10.1016/j.foar.2012.10.001.
Ben Dreith, Marcel Breuer’s brutalist office in Connecticut reopens as Hotel Marcel, 2012, https://www.dezeen.com/2022/06/21/becker-hotel-marcel-breuer-new-haven/
Architizer, Boston City Hall Public Spaces Renovation, https://architizer.com/projects/boston-city-hall-restoration/
Architizer, Structure lofts, https://architizer.com/projects/structure-lofts/
Articol de Mihai Danciu pentr Urbanlab Chișinău. Preluarea totală sau parțială a textului este posibilă cu permisiunea autorului.
